Pod grav avariat, dărâmat intenționat pentru a preveni o nenorocire, în județul Arad

Echipele de la Apele Române Crișuri au lucrat contra cronometru pentru a preveni producerea unei nenorociri după ce un pod pietonal din lemn de pe Crișul Alb, județul Arad, a fost grav avariat. Până la urmă, podul a fost demolat, pentru că nu se mai putea repara și consituia un potențial pericol
 
Fenomenele hidro-meteorologice din perioada 03-07 iunie 2023, cumulate cu mișcările tehtonice înregistrare pe raza localității Pilu, județul Arad, au dus la desprinderea unor elemente din structura de rezistență a podului pietonal de la Vărșand, aflat pe râul Crișul Alb, în apropiere de Frontiera de Stat cu Ungaria. Elementele desprinse puneau în pericol lucrările hidrotehnice din zona localității Gyula (Ungaria), situate în aval de podul avariat.
 
Pe parcursul nopții de 7 pe 8 iunie 2023, prin dispeceratul ABA Crișuri, omologii din cadrul Direcției de Apă Gyula din Ungaria au fost înștiințați de acest incident astfel încât au putut lua rapid măsuri eficiente pentru eliminarea plutitorilor din albie și evitarea eventualelor avarii la baraje și alte lucrări hidrotehnice.
În dimineața zilei de 8 iunie, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Pilu s-a întrunit de urgență pentru a stabili măsuri concrete în vederea asigurării secțiunii de scurgere a apelor dar și pentru evitarea oricăror incidente.
 
Circulația pe pod a fost interzisă și în scurt timp echipele de intervenție din cadrul Sistemului Hidrotehnic Independent Crișul Alb au acționat cu buldoexcavator, șalupă, barcă gonflabilă, căngi și drujbe pentru a dezafecta podul. Acțiunea s-a desfășurat eficient pe tot parcursul zilei de joi, 7 iunie. La fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD gata să intervină în caz de accidentare a personalului din echipele de intervenție. Preventiv a fost amplasată o plasă de protecție, din sârmă, în aval de secțiunea podului.
 
”Îi felicit pe angajații ABA Crișuri că au intervenit rapid și au reușit să prevină o situație care ar fi putut foarte ușor să degenereze. Investițiile în pregătire și echipamente realizate în ultimii doi ani, precum și schimbările de abordare, dau rezultatele dorite, însă este de preferat să facem tot ce ține de noi să nu ajungem în situații similare. Așadar, toți deținătorii de poduri și podețe trebuie să știe că au obligația să mențină, în permanență, secțiunea de scurgere a apelor curată”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
 
În această dimineață, încă de la primele ore, echipele ABA Crișuri sunt din nou pe teren pentru a continua acțiunea de dezafectare a podului, eliberând astfel albia râului. În baza bunei colaborări transfrontaliere, omologii din Ungaria sunt în mod constant informați și susținuți cu date din teren.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.