Primăria Arad nu mai alocă bani pentru decorațiuni de Crăciun

Primăria Arad nu va aloca niciun leu în acest an pentru împodobirea orașului în timpul sărbătorilor de iarnă. Decizia a fost luată din cauza prețurilor mari la energia electrică, spune primarul Călin Bibarț.

Primarul Aradului a precizat că vor fi folosite sistemele de iluminat cumpărate anii trecuți, iar numărul decoratiunilor de Craciun va fi limitat. Mai mult, primăria Arad ia in calcul ca iluminatul festiv din municipiu să fie pornit doar până la miezul nopții, spune Călin Bibarț.

Arădenii susțin ideea de economie avansată de municipalitate. În plus, Primăria Arad va renunța și la amplasarea tradiționalului brad natural în fața Palatului Administrativ, acesta urmând să fie înlocuit cu unul artificial, cumpărat iarna trecută cu o sută de mii de euro.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.