Concurs de infracțiuni, la regimul armelor și munițiilor
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează un bărbat de 27 de ani, din Pecica, pentru trei infracțiuni.
Din cercetări, a reieșit că bărbatul deținea un pistol de calibrul 4,5 mm, fabricat în Austria, pe care l-ar fi achiziționat din Germania și l-ar fi introdus în România fără a-l declara. Bărbatul ar fi utilizat pistolul, și nu este deținător legal de armă, conform legii.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă neletală, fără drept.
Sursa: Realitatea de Arad