Raed Arafat, despre „Miercurea Alarmelor”: Așteptăm raportul. O periodicitate trebuie să existe

Populația din fiecare zonă trebuie să știe foarte bine la ce riscuri poate fi expusă și cum să reacționeze la riscul respectiv, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, miercuri, în contextul exercițiului național „Miercurea Alarmelor”. 

Oficialul a precizat că raportul va veni la nivelul IGSU „în următoarea perioadă”. 

„Așteptăm raportul despre rezultat. Important este să știm dacă toate au funcționat, dacă sunt defecțiuni, dacă sunt probleme, exact acesta este unul din motivele de ce facem aceste testări periodice. Pe baza rapoartelor, după asta, revenim către autoritățile care răspund de sirenele care sunt în zona lor, să solicităm repararea sau rezolvarea problemelor care au apărut. Așa că raportul va veni la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în următoarea perioadă, după exercițiul de astăzi”, a declarat Raed Arafat. 

Întrebat dacă se vor face tot mai des astfel de exerciții, el a explicat: „Dacă vă aduceți aminte, înaintea pandemiei, noi le făceam în fiecare lună, la prima zi de miercuri. De aici a venit și denumirea «Miercurea Sirenelor». Urmează să analizăm să vedem dacă trebuie neapărat lunar sau dacă putem să facă, de exemplu, o dată la două sau la trei luni, dar o periodicitate trebuie să existe, trebuie să le verificăm periodic și poate în viitor să fie însoțite și de anumite exerciții pe care să le facă fiecare, adică angajații unei clădiri (spre exemplu, n.r.)”. 

„Vreau să subliniez încă un aspect. Sirenele sunt în diferite zone – și depinde, sunt zone în care sunt cu risc mare de inundații (spre exemplu, n.r.). Populația din fiecare zonă trebuie să știe foarte bine la ce riscuri poate fi expusă și cum să reacționeze la riscul respectiv”, a mai spus șeful DSU. 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.