Rechizitele pentru copii, mai scumpe cu aproape 10% față de anul trecut

Rechizitele pentru copii s-au scumpit cu aproape 10 procente în acest an. Pentru ca elevul să aibă strictul necesar, părinții pot da și 1.500 de lei. Un studiu realizat în acest sens arată că majoritatea părinților se tem că vor fi nevoiți să cheltuiască mult mai mult față de anul trecut.

Studiul Deloitte back-to-school 2022, citat de Agerpres, arată că peste o treime (37%) dintre părinţi se aşteaptă să cheltuiască mai mult anul acesta decât în urmă cu un an pe rechizite.

Principala preocupare a părinţilor cu privire la cheltuielile generate de începerea anului şcolar este reprezentată de creşterea preţurilor (57%), în condiţiile în care mai mult de jumătate (54%) estimează o încetinire a economiei în următoarele şase luni, iar 33% spun că situaţia lor financiară s-a înrăutăţit comparativ cu anul trecut, reiese din studiu.

Bugetul alocat de părinți pentru rechizite va urca, anul acesta, cu 8%, până la echivalentul a 661 de dolari/copil, în medie.

Ce cred părinții despre cheltuielile de început de an școlar

– 8% Spun că vor crește bugetul pentru rechizite
– 57% Sunt preocupați de creșterea prețurilor
– 64% Suspectează comercianții că vor majora artificial prețurile
– 77% Vor alege altă marcă dacă produsele dorite sunt prea scumpe

Sursa: Back to School 2022

Cât costă coșul de bază cu rechizite

– 7 lei – Caiet
– 28 lei – Trusă geometrică
– 35 lei – Pixuri
– 40 lei – Penar
– 60 lei – Ghiozdan

Sursa: Realitatea Plus

TOTAL – 170 DE LEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.