Rectoratul Universităţii Aurel Vlaicu se mută în clădirea fostei Bănci Naţionale din Arad. Cine a făcut eforturi pentru acest lucru

Fosta clădire a Băncii Naţionale din Arad a fost atribuită, miercuri, decătre Guvern Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, care este de stat.

Clădirea, care se află pe Bulevardul Revoluţiei la nr 72, în centrul Aradului, la km zero, vis-a-vis de Primăria Municipiului Arad, este monument istoric şi nu a mai fost folosită decătre Banca Naţională pentru că este catalogată cu risc seisimic.

După consolidare şi restraurare, clădirea va găzdui rectoratul UAV.

Într-un comunicat de presă, rectorul UAV, prof. univ.dr. Ramona Lile, a declarat că Hotărârea de Guvern reprezintă rezultatul eforturilor pe care Ministrul Apărării, senatorul PSD Arad, Mihai Fifor alături de președintele PSD Arad, Dorel Căprar, le-au făcut pentru a veni în sprijinul sistemului universitar de stat arădean. În acelaşi comunicat, rectorul UAV le mulţumeşte celor 2 politicieni, dar şi ministerelor Finanțelor și Educației pentru tot sprijinul acordat.