Pericol de infectare în creșe și grădinițe! Potrivit legislației în vigoare, copiii de până în cinci ani nu sunt obligați să poarte măști de protecție. Cu toate astea, ei trebuie să respecte distanțarea socială. Imposibil de impus aceste reguli, spun cei din domeniu, având în vedere vârsta fragedă a celor mici, relatează Realitatea PLUS.

Statisticile vin, însă, să-i liniștească pe părinți. Copiii nu dezvoltă forme severe în urma infectării cu noul coronavirus.

Riscul direct asupra copiilor este redus. Ceea ce duce la neliniște e reprezentat de varianta ca micuții să transmită (infecția cu COVID-19 – n.r.) în comunitate sau acasă”, a afirmat doctorul Radu Țincu.

Recomadarea este, pe cât posibil, ca cei mici să păstreze distanța unii față de alții. Măsura va fi însă greu de aplicat din mai multe cauze.

„Poți să implementezi măsuri, dar riscul nu va fi eliminat 100%, copiii interactionează între ei. Din punct de vedere psihologic, nu este corect pe termen lung să înveți copilul că trebuie să se ferească de coelgul lui, „copilul e periculos, il poate infecta””, a afirmat Dan Prediger, patron grădiniță.

Unele grupe sunt în continuare destul de numeroase pentru că mulți părinți nu au cu cine îi lăsa pe cei mici acasă.

„Trebuie să responsabilizăm copilul. E greu la 3 ani, indiferent de modul de explicare, sunt copii nu sunt roboți. (…) Cu certitudine se vor intersecta. Asta cu circuitele e o glumă, e ca și cum ai face armata. Îi încolonezi la masă, la joacă”, a adeclara, la rândul său, Iulian Cristache, președintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

„Cea mai mare motivație de a merge la grădiniță este ca să se joaca cu colegii lor…În momentul în care nu vor mai avea voie, motivația de a merge la grădiniță se va prăbuși în bucăți mici, care nu vor putea fi puse la loc de orice joc”, a afirmat Ana Maita, Asociația Mame pentru Mame.

Cel puțin în Capitală, majoritatea creșelor și grădinițor se redeschid potrivit scenariului galben, adică micuții vor avea și întâlniri online. Varianta a fost deja testată în starea de urgență, iar rezultatele arată că preșcolarii nu sunt deloc pregătiți.

„Sfatul nostru pentru toate familiile care au posibilitatea să nu-și ducă la grădiniță în această perioadă grea este să nu-I ducă astfel încat grupele să fie cât mai micuțe”, a mai spus aceasta.

„Treaba cu online-ul nu ajută cu nimic. Din prima săptămână și-au dorit (copiii- n.r.) să-și vadă colegii, apoi n-au mai vrut să intre online. E imposibil să desfășori lecții online la gradiniță, e exclus”, a mai spus Dan Prediger.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here