ROTATIVA guvernamentală – PSD ameninţă cu ALEGERI ANTICIPATE: „E singura alternativă dacă nu se respectă protocolul”

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a declarat că PSD nu refuză guvernarea, dar că este important ca protocolul privind rotația premierilor să fie respectat. În caz contrar, social-democrații vor declanșa alegerile anticipate.

Negrescu a afirmat că protocolul nu a fost respectat de actuala guvernare și că social-democrații nu vor accepta acest lucru. El a declarat că PSD nu refuză guvernarea, dar că alegerile anticipate ar putea fi declanșate dacă protocolul nu va fi respectat.

„PSD nu refuză guvernarea şi nu ne temem în a ne asuma responsabilitatea a tot ce înseamnă funcţiile executive în Guvernul României. În sensul acesta noi avem pregătit, de fapt, şi un program de guvernare pentru momentul în care va fi realizată rotaţia premierilor şi tot în această logică pot să vă spun că întreaga echipă este pregătită pentru a pune în aplicare tot ceea ce am promis românilor (…)”, a declarat Negrescu.

Europarlamentarul a fost întrebat de ce nu se află PSD la guvernare deja: „Lucrurile sunt raportate şi la contextul politic actual. Trebuie să ne uităm şi la ce vor românii, să ne uităm şi la situaţia socială din România şi am văzut că, într-adevăr, în ultimele săptămâni au existat tensiuni sociale generate şi de aceste solicitări ale profesorilor, dar sunt şi alte probleme legate de tot ce înseamnă întârzierile în ceea ce înseamnă implementarea PNRR. Sunt întârzieri semnificative (…)

Scenariul cel mai probabil este ca rotaţia prim-ministrului să fie realizată până la finalul acestei sesiuni parlamentare. Cred că este important să ne raportăm şi la activitatea Parlamentului şi la cererile de plată din PNRR”.

ALEGERI ANTICIPATE, dacă nu se respectă protocolul

„Pentru PSD lucrurile sunt destul de clare, fie respectăm protocolul, fie automat coaliţia nu mai poate funcţiona şi singura soluţie posibilă, singura alternativă este să mergem înapoi la români la alegeri, alegeri anticipate. Nu ar fi nici asta o foarte mare problemă, PSD este tot timpul în legătură cu românii şi nu ne este teamă să mergem către ei pentru ca aceştia să îşi exprime punctele de vedere. Suntem pregătiţi şi pentru un astfel de moment. Nu este scenariul pe care ni-l dorim, noi preferăm să oferim românilor o guvernare stabilă, însă unii care eventual vehiculează acest scenariu, vehiculează ca şi cum ar fi frică cuiva de momentul electoral, or PSD nu i-a fost niciodată teamă să meargă spre români”, a mai spus europarlamentarul PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.