Scandal diplomatic Ucraina-Ungaria, în plin război – Tensiuni uriașe după declarațiile incendiare ale premierului Viktor Orban

Este scandal diplomatic între Ucraina și Ungaria. Premierul Viktor Orban a făcut noi declarații incendiare legate de sancțiunile aplicate Rusiei de către comunitatea europeană. Ambasadorul Ungariei la Kiev, convocat de Ministerul ucrainean de Externe.

Ministerul de Externe ucrainean îl va convoca pe ambasadorul Ungariei după declarațiile premierului ungar Viktor Orban. Liderul de la Budapesta a amenințat că se va opune oricăror sancțiuni date împotriva Rusiei, care afectează sectorul energiei nucleare, potrivit Realitatea PLUS. 

Premierul ungar a numit Ucraina un pământ al nimănui şi a comparat-o cu Afganistanul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Nikolenko, Orban le-a spus jurnaliștilor că Ucraina este țara nimănui și a comparat-o cu Afganistanul. Declarațiile au fost catalogate drept inacceptabile de oficialii de la Kiev. Convocarea ambasadorului ungar marchează un nou punct minim în relațiile dintre cele două state. „Budapesta continuă un curs deliberat îndreptat către distrugerea relațiilor ungaro-ucrainene”, a scris Nikolenko pe Facebook

„Astfel de afirmaţii sunt complet inacceptabile. Budapesta continuă un curs deliberat care vizează distrugerea relaţiilor ungaro-ucrainene. Ambasadorul Ungariei va fi chemat la ministerul de externe ucrainean pentru o discuţie sinceră. Ne rezervăm dreptul de a lua alte măsuri ca răspuns”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko.

Viktor Orban a declarat pentru un post de radio că Budapesta va aplica veto oricărei sancţiuni ale Uniunii Europene adoptate împotriva Rusiei în privinţa energiei nucleare. Ungaria îşi protejează interesele în contextul în care are o centrală nucleară construită de ruşi pe care intenţionează să o extindă.

Premierul Ungariei a refuzat să trimită arme în Ucraina vecină și a oprit de mai multe ori ajutoarele trimise de Bruxelles către Kiev. Viktor Orban s-a opus permanent împotriva sancțiunilor UE asupra Moscovei și nu s-a ferit să numească țările care ajută Ucraina ca fiind „de partea războiului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.