Scenariu-bombă: PSD și PNL, candidați comuni la europarlamentare. Candidatul la Cotroceni, miză uriașă pe masa coaliției

Scenariu-bombă pe scena politică! PSD și PNL ar putea merge cu liste comune la toate tururile de alegeri de anul acesta. Informațiile apărute în spațiul public spun și că liderii celor două partide ar fi decis deja soarta comasărilor într-o discuție telefonică pe care au purtat-o duminică, atunci când au decis și să amâne ședința de Coaliție. Liberalii și social-democrații neagă însă că s-ar fi discutat despre un asemenea scenariu și exclud categoric o înțelegere, cel puțin în ce privește candidatul pentru funcția de președinte. 

„Nu e un subiect pe care PSD să-l fi propus foarte des în şedinţele coaliţiei, suntem mult mai interesaţi de buna guvernare, soluţii care trebuie luate, sunt restanţe pe care le-am avut, inclusiv săptămâna trecută, de exceptarea CASS pentru bolnavii de cancer sau pentru gravide. Dacă partenerii de la PNL înţeleg că nu putem să discutăm doar despre comasare acum a alegerilor europarlamentare cu locale şi vorbim despre un calendar pentru întreg anul, PSD nu are absolut nimic împotrivă”, a spus Zetea la Palatul Parlamentului, întrebat dacă se poate face comasare a alegerilor şi fără ca PSD şi PNL să aibă liste comune.

În plus, surse din rândul liberalilor neagă că s-ar fi purtat discuții pe tema unui candidat comun la Cotroceni. Liberalul Robert Sighiartău a recunoscut chiar că președintele Klaus Iohannis le-a transmis clar să nu accepte sub nicio formă să susțină un candidat PSD.

„PSD și Marcel Ciolacu au venit cu această condiție în negocieri. Acest lucru nu se poate din mai multe motive, pentru că simpatizanții PNL nu ar fi niciodată de acord să voteze un candidat PSD în persoana lui Marcel Ciolacu”, a spus Sighiartău.

Ultimele negocieri ar trebui să aibă loc miercuri. 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.