Șofer prins drogat la volan, în Arad

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 23 de ani, din Pecica, care conducea un autoturism pe strada Decebal din municipiul Arad.

Testarea cu aparatul Drug Test a indicat o valoare pozitivă la două substanțe psihoactive. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar penal.

 Polițistii arădeni au desfășurat o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru reducerea riscului rutier.

În urma desfășurării activității au fost legitimate 155 de persoane, controlate 130 de autovehicule fiind aplicate 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.225 de lei, dintre acestea 29 în baza O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice iar 3 în baza Legii 61/ 1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea polițiștii au reținut 4 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.