Specialiștii au stabilit. Acesta a fost cel mai TRAGIC an din istoria omenirii

Istoricii au numeroase exemple de momente tragice din trecutul omenirii: ciuma din perioada biblică a Egiptului, Ciuma Neagră din secolul al XIV-lea, care a omorât jumătate din populația Europei sau, mai recent, gripa spaniolă care a făcut 50 de milioane de victime, la finalul Primului Război Mondial, sunt tot repere negre. Cu toate acestea, un alt an, mai puțin vehiculat, se pare că este cel mai tragic moment din istoria omenirii.

Este foarte posibil ca cel mai negru an din istoria consemnată a omenirii să fie 536. Cerul s-a întunecat, recoltele au fost dezastruoase, ciuma bubonică a omorât o cincime din întreaga populație a planetei, estimată la circa 200 de milioane de oameni și, colac peste pupăză, a debutat o mini-eră glacială care a durat aproape un secol.

Puse cap la cap, putem spune că a fost începutul celei mai proaste perioade în care ai fi putut trăi, potrivit istoricului Michael McCormick, de la Universitatea Harvard.

Cauza nefastă se pare că a fost fie explozia unui vulcan, fie căderea unui asteroid, care a provocat un nor de fum atât de intens, încât mare parte din suprafața Terrei a fost acoperită de nori întunecați și a provocat scăderea de temperatură. Dacă am transpune scenariul în timpurile noastre, ar fi asemeni unei ierni nucleare, potrivit fansided.com.

Iar pentru ca lucrurile să stea și mai rău, dezastrele naturale n-au făcut decât să amplifice degradarea lumii civilizate, așa cum era cunoscută la vremea respectivă. În 455 Roma a fost invadată de vandali, iar Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit în fața triburilor germanice conduse de Odoacru, cel care a devenit primul rege barbar al Italiei.

Fără ordinea și legile impuse și coordonate de la Roma, Europa a căzut pradă dezordinii și nelegiuirii. Constantinopol a devenit noul centru al lumii, iar în martie 536 a fost pentru prima dată consemnată întunecarea cerului și scăderea temperaturii, iar la scurt timp mărturii similare au venit din China, Persia și Imperiul maiaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.