Accident cu șase victime pe o șosea din județul Arad

Accident cu șase victime pe o șosea din județul Arad
În urma impactului au fost răniți ușor conducătorii autoturismelor și pasagerii din cele două autoturisme
Un bărbat de 56 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism dinspre Arad spre Chișineu-Criș, încercând să efectueze o manevră de schimbare a direcției de mers prin viraj la stânga, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din jud. Maramureș, care era anagajat intr-o depășire regulamentară.
În urma impactului au fost răniți ușor conducătorii autoturismelor și pasagerii din cele două autoturisme (câte trei din fiecare autoturism), aceștia fiind transportați la spital în vederea evaluării stării lor și acordarea de îngrijri medicale.
Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, în ambele cazuri.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











