ALEGERI LOCALE 2020. Data scrutinului a fost stabilită pe 27 septembrie. Cum va fi procedura de vot

ALEGERI LOCALE 2020. Data scrutinului a fost stabilită pe 27 septembrie. Cum va fi procedura de vot
Va fi o campanie electorală atipică
Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege potrivit căruia data desfășurării alegerilor locale se stabilește pentru ziua de duminică, 27 septembrie 2020.
Proiectul a primit 81 de voturi ”pentru”, 8 voturi ”contra” și 39 ”abțineri”.
După Senat, Camera Deputaților va fi for decizional, urmând ca proiectul să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis.
Este un consens politic, toate formațiunile au convenit ca 27 septembrie să fie data la care să ne alegem primarii și președinții consiliilor județene.
Sunt prevăzute și condiții noi în secțiile de votare, astfel încât acestea să fie dezinfectate după ce oamenii își exprimă opțiunile.
Va fi o campanie electorală atipică. Nu-i vom mai vedea pe candidați pe scene, în fața a mii de susținători, și vor fi respectate măsurile stabilite la acea dată.
Buletinele de vot vor fi tipărite înainte cu 23 de zile astfel încât să nu existe neconcordanțe.
Citește și:
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News










