ALERTĂ DE BOMBP PE AEROPORTUL CHARLEROI-BRUXELLES

ALERTĂ DE BOMBP PE AEROPORTUL CHARLEROI-BRUXELLES
Traficul, suspendat, mobilizare masivă a forțelor de ordine
Alertă cu bombă și trafic suspendat, marți, pe aeroportul Charleroi-Bruxelles Sud. După ce s-a dat alarma, aeronava a fost rapid izolată cu un cordon de securitate, ceea ce a determinat întreruperea operațiunilor pe aeroport.
Traficul a fost suspendat marți pe aeroportul Charleroi-Bruxelles Sud din cauza unei alerte cu bombă, a anunțat o purtătoare de cuvânt a societății de gestiune a aeroportului, informează AFP, citat de Agerpres.ro
Cu puțin timp înainte de ora locală 11:00 (09:00 GMT), o alertă cu bombă a fost declanșată la bordul unui avion care a aterizat pe aeroportul Charleroi, a precizat purtătoarea de cuvânt.
"Un perimetru de securitate a fost stabilit în jurul avionului, ceea ce necesită închiderea pistei și prin urmare întreruperea operațiunilor. Autoritățile competente au preluat cazul", a adăugat această responsabilă.
Potrivit presei belgiene, avionul vizat vine din Porto și are circa 166 de pasageri la bord. Poliția belgiană nu a dorit deocamdată să facă vreun comentariu.
Aeroportul Charleroi este un hub european major pentru compania low-cost Ryanair.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:04 - Trafic de droguri destructurat înainte de minivacanța de 1 Mai
- 18:09 - Rusia a aprobat extrădarea unui infractor condamnat în România la ani grei de închisoare
- 17:15 - Grătarul în aer liber: lucruri la care trebuie să fii atent
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














