Arad: 5 cetățeni din India, descoperiți când încercau să iasă ilegal din România, ascunși printre bagajele dintr-un microbuz de marfă

ARADCU 00 MIGRANTI POLITIA DE FRONTIERA SA01FEB
5cetățenidin India, cu vârste cuprinse între 19 și 31 ani, au fost descoperiți decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad în timp ce încercau să iasă ilegal din România ascunși printre bagajele dintr-un microbuz de marfă.
[gallery ids="73027,73028,73029"]https://www.facebook.com/216642159124213/videos/115349869883298/Conform purtătorului decuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, "la volanul mașinii cu numere de România se afla un cetățean român în vârstă de 38 ani. Ca urmare a analizei de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul autoutilitarei au fost descoperiți, în partea din faţă a compartimentului marfă, ascunse printre bagaje, cinci bărbați.Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din India, cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani, posesori ai unor permise de şedere pe teritoriul României. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.Cetățenii străini sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetățeanul român, pentru trafic de migranți.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:59 - Femeie bătută de fostul soț, salvată de polițiști în Hunedoara. Agresorul a fugit în pădure și s-a ascuns într-o grotă
- 15:56 - Scene de comedie în București. O femeie a încercat să plece cu șine de tramvai într-un cărucior de supermarket - VIDEO
- 15:24 - Val de reacții, în frunte cu Patriarhia Română, după ce dexonline a făcut o asociere între „creștin” și „cretin”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














