Arad: Aniversare în Familia Regală a României, la Castelul de la Săvârșin

ARADCU 00 MARGARETA RADU SAVARSIN SA08IUN
Aniversare în Familia Regală a României. Principele Radu al României și-a sărbătorit, vineri, 07 iunie, ziua de naștere. Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală au petrecut ziua la Săvârșin, în familie.
[gallery ids="60092"]"Principele Radu mulțumește tuturor celor care îi adresează gânduri generoase și îi urează la mulți ani în această zi!", se arată într-un mesaj postat pe site-ul Familiei Regale, la adresa romaniaregala.ro.Principele Radu, care s-a născut pe data de 7 iunie 1960, la Iași, fiind fiu al profesorului doctor René Duda și al medicului Gabriela Constandache, s-a căsătorit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române pe data de la 21 septembrie 1996. A fost creat Principe al României și Alteță Regală în 2005.Familia Regală este foarte apropiată de județul Arad, unde deține Castelul Regal din comuna Săvârșin.Regele Mihai spunea mereu că Săvârșin, unde Familia Regală are singura reședință privată din România, era locul său preferat. Regele Mihai I a cumpărat castelul din Săvârşin în 1943. După abdicarea forţată a regelui, la 30 decembrie 1947, domeniul a fost confiscat, iar castelul repartizat Ministerului de Interne. Mai târziu castelul a fost renovat şi transformat în reşedinţă de vânătoare a Fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu. După 1990 castelul a fost transferat Regiei Autonome a Protocolului de Stat. Pe 1 iunie 2001, castelul a fost retrocedat Regelui Mihai I.Conform tradiţiei instituite decătre Regele Mihai după recuperarea Castelui, Familia Regală petrece vacanţa de vară şi sărbătorile de iarnă la Sărvârşin.Sursa foto: romaniaregala.ro
Citește și:
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News










