Arad: AUDIO 9 migranți și 2 călăuze din România, descoperiți, pe câmp, la frontiera cu Ungaria

ARADCU 00 MIGRANTI FRONTIERA SA25IAN
9 cetățenidin Egitp, Siria, Irak și Somalia, cu vârste cuprinse între 21 și 52 ani împreună 2 călăuze din România au fost descoperiți decătre polițiștii de frontieră și jandarmii din Arad în timp ce încercau să treacă granița cu Ungaria, pe jos, chiar peste câmp, a anunțat, sâmbătă, Poliția de Frontieră Arad.
[gallery ids="72717"]Conform purtătorului decuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, cei 9 cetățeni străni au fost reținuți la cca 200 de metri de linia de frontieră. Tot în cadrul aceleași acțiuni au fost depistați și reținuți doi cețățeni români, care i-au ajutat pe cetățenii străini să ajungă în apropierea frontierei, transportându-i cu un autoturism din Timișoara până la Nădlac.Conform unor informații, cele 2 călăuze tocmai lăsaseră grupul de străni și încercau să se îndepărteze de zonă,Cetățenii străini - şapte bărbaţi şi două femei - sunt solicitanți de azil în țara noastră. Cetățenii străini sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetățenii români pentru trafic de migranţi.Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:59 - Femeie bătută de fostul soț, salvată de polițiști în Hunedoara. Agresorul a fugit în pădure și s-a ascuns într-o grotă
- 15:56 - Scene de comedie în București. O femeie a încercat să plece cu șine de tramvai într-un cărucior de supermarket - VIDEO
- 15:24 - Val de reacții, în frunte cu Patriarhia Română, după ce dexonline a făcut o asociere între „creștin” și „cretin”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














