O exploatație minieră ilegală a fost descoperită în județul Arad.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, "polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, ieri, o acțiune pe raza localității Lipova, unde a fost depistată locația unei exploatări miniere. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că exploatarea minieră nu este autorizată legal, în sensul Legii 85/2003"."În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență. Activitatea societății comerciale cu sediul în Arad a fost sistată, urmând a fi documentată activitatea infracțională și vinovăția tuturor persoanelor implicate, în vederea tragerii la răspundere penală", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.Purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.Conform unor informații, compania vizată exploata ilegal nisip.Polițiștii continuă cercetările în acest caz.