Actualitate· 2 min citire

Arad: Europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă: PSD a încercat să manipuleze sistemul european, propunând un candidat cu probleme de integritate (...) PSD să facă o propunere decentă

26 sept. 2019, 20:20
Actualizat: 26 sept. 2019, 20:20
ARADCU 00 Ursula von der Leyen GHEORGHE FALCA PE JOI04IUL

ARADCU 00 Ursula von der Leyen GHEORGHE FALCA PE JOI04IUL

Articol scris de Boitiu Ciprian

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului, condamnă, joi, Guvernul PSD pentru, cităm, "poziţia ingrată în care a fost pusă România din cauza propunerii inadecvate a Rovanei Plumb la funcţia de comisar european".

Gheorghe Falcă susține că PSD a încercat "să manipuleze sistemul european, propunând un candidat cu probleme de integritate".Europarlamentarul ales pe listele PNL afirmă că "binomul Fifor-Dăncilă continuă să acţioneze ca în propriul partid, să facă jocurile de culise ale personajelor obscure, cu tentă coruptă", dar "Parlamentul European a dat un semnal clar că nu acceptă astfel de propuneri". Gheorghe Falcă a mai declarat într-un comunicat de presă că "aşa cum ne-au obişnuit cei din PSD, pe modelul Dragnea-Fifor-Dăncilă au încercat să manipuleze sistemul european, propunând un candidat cu probleme de integritate. Singurul lucru pe care l-au obţinut aceşti impostori a fost să pună România într-o postură ruşinoasă. Guvernul PSD, care de ani de zile a solidificat imaginea României în faţa Europei ca fiind un stat corupt, condus de politicieni certaţi cu legea, a înregistrat o nouă premisă negativă la nivelul UE: este pentru prima dată când un candidat al unei ţări membre este audiat în mod special de către Comisia Europeană, fiind suspectat de probleme de integritate".Conform europarlametarului Gheorghe Falcă, "Parlamentul European a dat un semnal clar că nu acceptă astfel de propuneri. Aşteptăm ca măcar în ultimul ceas Guvernul PSD să înţeleagă răul pe care îl produce imaginii României la nivelul UE şi să facă o propunere decentă pentru funcţia de Comisar European în Comisia Transporturi".

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate