Reprezentanţii liceului au declarat că evenimentul tragic i-a marcat atât pe colegii victimei cât şi pe profesori, iar în aceste condiţii nu va mai avea loc festivitatea de premiere.Conform directorei Colegiului, Diana Achim, se va păstra un moment de reculegere, iar premiile şi diplomele vor fi acordate de către diriginţi în clase, nu în cadrul festivităţii obişnuite.Premierea copiilor în sălile de cursuri va avea loc joi, în loc de vineri, cum fusese programată iniţial.Colegiul Naţional "Moise Nicoară" este liceul cu cele mai bune performanţe din judeţ, conform rezultatelor de la examenele naţionale şi concursurile şcolare.Băiatul de 16 ani a murit la spital, în noaptea de luni spre marţi, după ce a traversat o stradă din municipiu prin loc nepermis şi în fugă, fiind lovit de un autoturism. Accidentul a avut loc într-o intersecţie din cartierul Bujac. Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă