Arad: Spitalul Județean din Arad: Avem echipamentele de protecţie strict necesare, întâmpinăm probleme la achiziţii pentru că nu sunt stocuri

ARADCU 00 SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA ARAD MI02IAN
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a transmis un comunicat în care precizează că există echipamentele de protecţie strict necesare, iar stocurile sunt suplimentate zilnic de autorităţi sau prin donaţii, însă achiziţiile se fac cu dificultate din cauza lipsei unor produse pe piaţă.
"În momentul de faţă avem echipamentele strict necesare şi aproape zilnic stocurile sunt suplimentate fie de autorităţile naţionale şi locale, fie prin donaţii. Întâmpinăm unele probleme în ceea ce priveşte achiziţia lor deoarece sunt unele echipamente pe care nu le găsim în stocurile furnizorilor. Personalul medical primeşte echipamentul de protecţie necesar, în funcţie de secţie şi de gradul de risc", arată un comunicat remis de Spitalul Județean Arad.Cu privire la situaţia clădirilor în care pot fi primiţi pacienţi cu COVID-19, managementul unităţii medicale precizează că în sediul central nicio secţie nu este contaminată."Întreaga clădire a trecut, pe parcursul săptămânii recent încheiate, prin procedura de dezinfecţie de nivel înalt, iar secţiile sunt funcţionale. Acţiunile de dezinfecţie au loc zilnic", mai spun medicii.De asemenea, se precizează că Unitatea Primire Urgenţe îşi desfăşoară activitatea atât la Postul Medical Avansat, cât şi în clădirea centrală."Pretriajul pacienţilor care se adresează acestui serviciu se realizează în incinta Postului Medical Avansat. În funcţie de simptomatologie, medicii specialişti decid unde ajunge fiecare pacient. Suspecţii de coronavirus sunt direcţionaţi către Spitalul de Boli Infecţioase de pe strada Stephan Ludwig Roth. În momentul de faţă avem locuri pentru primirea pacienţilor suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19. Menţionăm faptul că aici sunt respectate toate circuitele medicale necesare, pentru ca pacienţii suspecţi să nu se intersecteze cu pacienţii confirmaţi. Despre numărul de pacienţi confirmaţi, respectiv suspecţi se pot obţine detalii doar de la Grupul de Comunicare Strategică", se mai arată în comunicat.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News










