Actualitate· 2 min citire

Arad: Trei persoane, rănite într-un accident care a avut loc pe DN7

ARADCU 00 ISU ARAD LU25MAI (2)

ARADCU 00 ISU ARAD LU25MAI (2)

Scris de Boitiu Ciprian Publicat: 25 mai 2020, 20:24

Trei persoane au fost rănite, luni după masă, în județul Arad, după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident care a avut loc pe DN7.

Trei persoane au fost rănite, luni după masă, în județul Arad, după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident care a avut loc pe DN7.

[gallery ids="79108,79109,79110,79111,79112,79113"] La fața locului au ajuns mai multe echipaje de medici, paramedici SMURD, pompieri și polițiști."Accidentul rutier, care a avut loc între două autoturisme, s-a soldat cu 3 victime, dintre care una încarcerată. La accident au intervint 1 echipaj Descarcerare de la Detașamentul Arad, SMURD Nădlac, 1 echipaj Stației de Ambulanță Județeană Arad și SVSU Pecica", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca."Din primele cercetări la fața locului, s-au constatat că un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Nădlac înspre Arad, pe D.N.7, la km 582+300m, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul din față, condus de o femeie de 40 de ani, din Nădlac, intrând în coliziune. În urma evenimentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a unui tânăr de 18 ani, pasager în autoturismul condus de femeie. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero", a declarat purtătorul decuvânt al Inspectoratului de Poliție JudețeanSursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență AradArad, Adina Aconstantinesei.Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate