Medicii legişti au efectuat autopsia trupului îndrăgitului artist Petrică Mîţu Stoian. Rezultatele vor fi folosite ca PROBĂ în dosar

Medicii legişti au efectuat autopsia trupului îndrăgitului artist Petrică Mîţu Stoian. Rezultatele vor fi folosite ca PROBĂ în dosar
Procurorii susțin că la acest moment nu pot fi făcute alte precizări
Medicii legişti au efectuat autopsia corpului solistului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, decedat pe data de 6 noiembrie, la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Reşiţa. Anunțul a fost făcut chiar de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, care precizează să în cauză fiind deschis deja un dosar penal pentru o posibilă ucidere din culpă. Potrivit procurorilor, rezultatele autopsiei, care, deocamdată, nu au fost făcute publice, vor fi folosite ca mijloc de probă în dosar.
"La data de de 8.11.2021, ca urmare sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală, prin Ordonanţa nr. 2486/P/ 2021 a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, la data de 6.11.2021, în jurul orei 20,00, în cadrul Secţiei de anestezie şi terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa a decedat persoana vătămată Mîţu Petre. La aceeaşi dată a fost dispusă administrarea mijlocului de probă al constatării medico- legale şi s-a efectuat autopsia corpului neînsufleţit al persoanei vătămate Mîţu Petre, de către medicii legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin", informează Parchetul, într-un coumunicat.
Procurorii susțin, de asemenea, că la acest moment nu pot fi făcute alte precizări din motive care ţin de mersul anchetei penale, acestea urmând să fie făcute publice imediat ce stadiul cercetărilor va permite acest lucru.
"În funcţie de dinamica administrării probatoriului, activitate specifică fazei de urmărire penală a procesului penal, având în vedere că la acest moment procesual nu pot fi făcute alte precizări fără a exista riscul de a fi afectat mersul anchetei penale, urmează ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite, să fie emis un nou comunicat, raportat la necesitatea informării cetăţenilor cu privire la cazurile de interes public", se mai arată în comunicatul citat.
Potrivit unor informații pe surse, necropsia a relevat că artistul a murit din cauza unei barotraume. Asta, în condițiile în care clinica la care s-a dus să își facă recuperarea susținea că tratamentul nici nu fusese început, relatează Realitatea PLUS.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






