Soluții pentru relocarea familiilor din zona Mărului

Soluții pentru relocarea familiilor din zona Mărului
În această locație, după relocarea persoanelor, se va construi construi și dezvolta o zonă de agrement pentru toți arădenii.
În urma întrebărilor care s-au ridicat după ce municipalitatea a trimis notificările de evacuare a celor care locuiesc ilegal pe strada Mărului, primarul Aradului, Călin Bibarț face următoarele precizări:
“În municipiul Arad nimeni nu are voie să ocupe ilegal un teren și mai mult, să construiască fără autorizații. Punctul de vedere al Primăriei este foarte clar: posibilitatea ca cineva să ocupe fără drept un teren sau spațiu care aparține arădenilor este nulă.
În această locație, după relocarea persoanelor, vom construi și dezvolta o zonă de agrement pentru toți arădenii.
Cu toate acestea nu rămânem nepăsători la dificultățile cu care se confruntă aceste familii, multe dintre ele cu copii, monoparentale sau bătrâni singuri. Am început să identificăm soluții pentru a le oferi un sprijin celor care se încadrează spre a beneficia de locuințe sociale. Pentru restul, am început discuțiile către un parteneriat cu societatea civilă și ONG-uri ca să le oferim o alternativă decentă familiilor care nu au alte soluții.
Vreau să asigur arădenii că nimeni nu rămâne pe străzi, fără un ajutor din partea administrației, însă nu tolerăm acțiunile ilegale puse pe seama greutăților cotidiene”, concluzionează Călin Bibarț, primarul Aradului.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














