Studenți din Arad, voluntari în spitalele coronavirus din județul Hunedoara

Studenți din Arad, voluntari în spitalele coronavirus din județul Hunedoara
Studenții voluntari își vor desfășura activitatea pe perioada stării de alertă la nivel national
Studenți voluntari din cadrul Facultății de Medicină Generală din Arad au fost repartizați la patru dintre spitalele suport Covid din județul Hunedoara.
În baza unui Ordin al Comandantului Acțiunii, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, 16 studenți voluntari de la Facultatea de Medicină Generală din Arad au fost repartizati la patru spitale hunedorene care tratează pacienți bolnavi „COVID-19”.
Studenții voluntari își vor desfășura activitatea pe perioada stării de alertă la nivel national, în contextul pandemiei generate de virusul SARS COV 2, în urma solicitărilor venite din partea unităților sanitare la nivel județean și a analizei necesităților realizate la nivelul Centrului National de Coordonare si Conducere a Interventiei.
Repartizarea studenților voluntari s-a făcut către spitale suport Covid: Spitalul de Pneumoftiziologie Brad, Spitalul Municipal Lupeni, Sanatoriul Geoagiu și Spitalul C.F. Simeria.
În baza Contractului de voluntariat, studenții vor beneficia de drepturile cuvenite în raport cu prevederile O.U.G. 197/18.11.2020.
În același context, al evoluției situației epidemiologice și al evaluării riscului de sănătate publică, prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, a avut astăzi o întâlnire cu doctorul Andreea Uliță-Sînjoan președinte al Colegiului Județean al Medicilor – Hunedoara.
“Au fost analizate și discutate problemele ridicate de medicii de familie din județul Hunedoara, legate de relațiile instituționale cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar și cele referitoare la activitatea de zi cu zi a medicilor, în această perioadă a pandemiei, pentru a asigura pacienților cele mai bune servicii medicale. Prefectul județului Hunedoara a transmis reprezentantului medicilor hunedoreni că Instituția Prefectului se va implica în continuare pentru a asigura tot sprijinul necesar activității medicilor de familie”, a informat Instituția Prefectului – județul Hunedoara.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










