TRAFIC BLOCAT PE TRANSFĂGĂRĂȘAN

TRAFIC BLOCAT PE TRANSFĂGĂRĂȘAN
Mai multe viituri provocate de averse torenţiale au adus pe carosabil copaci căzuţi, stânci şi pietre, blocând complet circulaţia pe acest segment de drum montan
Echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş intervin, marţi după-amiază, pe Transfăgărăşan, în zona localităţii Arefu, după ce o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că drumul este complet blocat, cu aproximativ 20 de kilometri înainte de Bâlea Lac.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7C, la kilometrul 95+700 metri, în zona localității Arefu, județul Argeș, mai multe viituri au ajuns pe partea carosabilă, care au adus bucăți de copaci, stânci și pietre, în urma averselor torențiale. Un autoturism a rămas blocat în zonă, fără însă ca vreo persoană să fie rănită. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers. La fața locului se deplasează polițiști, pompieri și reprezentanți CNAIR, pentru remedierea situației.
O maşină a fost surprinsă de alunecările de teren, însă din fericire nu s-au înregistrat victime. Pompierii lucrează pentru degajarea drumului şi reluarea traficului în condiţii de siguranţă.
Autorităţile recomandă şoferilor să evite zona şi să se informeze din timp asupra stării drumurilor înainte de a porni la drum.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:26 - Fetiță de 12 ani, înjunghiată cu o șurubelniță pe stradă. Tatăl ei a fost și el lovit
- 20:19 - Anca Alexandrescu: „Doamna Kovesi încearcă să își facă loc în România, pentru că i se va termina mandatul și rămâne fără job”
- 17:06 - Cod galben de ploi și furtuni în mai multe regiuni ale țării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News













