VREMEA 12 IULIE. TEMPERATURI ÎN CREȘTERE ÎN TOATĂ ȚARA

VREMEA 12 IULIE. TEMPERATURI ÎN CREȘTERE ÎN TOATĂ ȚARA
Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade
Astăzi, valorile termice vor crește ușor în toate regiunile, iar în sudul țării vremea va deveni local călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei în zona montană și în jumătatea de nord a teritoriului, unde pe arii restrânse vor fi averse în general slabe; izolat, în special în nordul Moldovei, se vor semnala descărcări electrice și cantități de apă de 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade, ușor mai ridicate (până la 32...33 de grade) în Câmpia Română și în Dobrogea; minimele termice -în jurul normelor perioadei- vor fi cuprinse între 6...8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20...22 de grade pe litoral. În a doua parte a nopții, izolat se va forma ceață.
În București, vremea va fi călduroasă, cu o maximă termică în jurul valorii de 32 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 15...18 grade.
Meteorologii au emis și o atenționare COD GALBEN de caniculă și discomfort termic, pentru ziua de duminică, 13 iulie, în intervalul 12.00-21.00, pentru județele județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București.
Duminică, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, precum și în municipiul București, va fi caniculă și disconfort termic în creștere. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia pe alocuri de pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35...36 de grade.
Notă: La începutul săptămânii viitoare valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor fi în extindere și intensificare, îndeosebi în jumătatea de sud a țării.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News










