Arad: AUDIO Mai multe drumuri, modernizate cu covor asfaltic

ARADCU 00 PRIMARISERGIU BILCEA MA23IUL
Modernizarea mai multor drumuri județene din Arad prin așternerea de covoare asfaltice este în plină desfășurare, iar lucrările sunt în grafic.
[gallery ids="62362"]Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, a fost, marți, pe șantierele drumurilor Beliu – Archiş şi Cărand – Prunişor sunt ca să verifice stadiul lucrărilor.Conform vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, "fiecare tronson de drum are o lungime de puţin peste 5 kilometri. Lucrările sunt în grafic şi par să evolueze bine, ne dorim să fie gata până cel târziu la toamnă. Aceste drumuri fac parte din proiectul nostru de realizare a unor covoare asfaltice. În zonă, am finalizat deja Beliu – Hăşmaş, un tronson de 7 kilometri"."În perioada următoare, voi fi prezent pe teren, pentru că avem multe şantiere în lucru şi aşteptăm în continuare să putem începe alte lucrări. Este important ca toţi cei implicaţi, administraţie, constructori, să fie mobilizaţi pentru a finaliza investiţiile în condiţii bune, a mai declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.https://soundcloud.com/user-172193564/rec-20190723-1543-recording-2459-aradcu-00-sergiu-bilcea-ma23iulProiectul de realizare a covoarelor asfaltice presupune refacerea a 40 de kilometri de drum, în afară de cele trei tronsoane menţionate vor mai fi refăcute drumurile Sebiş – Buteni, Chisindia, DJ 792 – Mocrea, Hodiş – Bârsa, Socodor – Grăniceri, Iratoş – Dorobanţi, Pecica – Pasaj A1.Sursa foto: Consiliul Județean Arad
Citește și:
- 10:28 - Ședință de urgență la BNR: decizie crucială privind dobânda cheie
- 09:16 - Reducerea accizei la motorină intră de azi în vigoare. Motorina rămâne la peste 10 lei/litru după măsura guvernului
- 09:05 - Guvernul pregătește înăsprirea legislației pentru exploatarea agregatelor minerale
- 11:15 - Audit la MAE: Peste 5 milioane de lei pierduți pe clădiri ocupate abuziv în Africa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News









