Arad: AUDIO Mai multe șantiere noi pe drumurile județene din Arad, deschise în 2020, pe lângă cele începute anul trecut, care vor continua și în acest an

foto Sergiu Bilcea 31 01
Mai multe șantiere noi de reabilitare și modernizare a drumurilor județene din Arad vor fi deschise în 2020, asta pe lângă cele începute anul trecut, care vor continua și în acest an.
[gallery ids="73001"]Conform vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, "drumurile rămân o prioritate pentru Consiliul Judeţean Arad, bugetul din acest an prevede investiţii importante în infrastructura rutieră"."Am adus din nou mulţi bani către investiţii, utilizând toate sursele de finanţare: fondurile europene, bani de la Guvern şi resurse proprii. Cele mai importante lucrări vor fi realizate şi în acest an din fonduri europene. Prin aceste investiţii închidem ciclul administraţiei 2016 – 2020 şi putem spune de acum că în aceşti patru ani am avut cele mai mari investiţii în drumurile judeţene în ultimii 30 de ani. Suntem pe un drum bun şi sunt convins că administraţia condusă de preşedintele Iustin Cionca şi PNL va continua să construiască pentru arădenii în următorii patru ani", a mai declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.https://soundcloud.com/user-370278349/aradcu-00-sergiu-bilcea-vi31ian-00-26Anul acesta în mod cert vor începe lucrările la Arad – Şiria – Pâncota, considerat ca fiind cel mai degradat drum din județ. Drumurile pe care se va lucra în 2020 sunt Arad – Şiria - Pâncota, Pâncota - Buteni, Nădab – Seleuş, Sintea Mare – Şepreuş, Sântana – Sintea Mică, Tauţ – Târnova, Sânmartin – Olari – Caporal Alexa, Bârsa – Moneasa – Limită de judeţ Bihor, Gurahonţ – Buteni, Zăbalţ – Limită de judeţ Timiş.Consiliul Judeţean Arad administrează cca 1200 de km de drumuri judeţene, din care şi-a propus ca să reabiliteze în acest mandat cca 300 de km.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









