Temperaturi de foc, zilele următoare: COD GALBEN și PORTOCALIU în mai multe județe

Meteorologii au emis, astăzi, mai multe atenționări de tip cod Galben și Portocaliu de caniculă, valabile pentru zilele următoare. 

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Interval de valabilitate: 21 iulie
Fenomene vizate: caniculă și disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții

În Banat, Crișana, Oltenia și în sud-vestul Transilvaniei și al Munteniei vremea va fi caniculară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35…37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși local pragul critic de 80 de unități.

Imagine

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 22, 23 și 24  iulie
Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții

În următoarele zile, valul de căldură se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18…20 de grade.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat
Interval de valabilitate: 22 și 23 iulie
Zone afectate: conform textului și hărții

Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă (22 și 23 iulie) în Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei și în vestul Maramureșului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Imagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.