Turismul de sărbători, lovit de pandemie: stațiunea Moneasa a fost arpoape pustie

Singura stațiune montană din județul Arad, stațiunea Moneasa, a fost aproape pustie în vacanța de iarnă.

Pentru prima dată în istoria stațiunii, hotelurile sunt închise în perioada sărbătorilor de iarnă, când gradul de ocupare era cel mai mare de peste an, ajungând la 90 la sută.

Cu o singură excepție, toate hotelurile și pensiunile sunt închise, în condițiile în care restaurantele nu pot funcționa din cauza pandemiei, iar evenimentele publice și concertele care aveau loc în această perioadă au fost anulate, tot din cauza pandemiei.

“Nu e nimeni în stațiune. Din cauza acestei pandemii, toate hotelurile sunt închise, nu organizează nimeni un Revelion. Niciodată nu am văzut această parcare goală, nicio mașină parcată. Avem patru hoteluri și aproximativ 20 de pensiuni. La această oră funcționează doar o pensiune. Sperăm ca pe viitor să fie mai bine, iar anul care vine să fie mult mai bun și să dispară această pandemie”, spune primarul comunei Moneasa, Ioan Nuțu Herbei.

Gradul de ocupare din acest an este cuprins între 30 și  40 la sută, în vreme ce anul trecut a ajuns la 75 la sută. În 2020, nu au mai existat nici vizitatorii de o zi sau de weekend, care mergeau la festivalurile care au loc în cursul verii.

Staţiunea Moneasa are aproximativ 1.700 de locuri de cazare în hoteluri, pensiuni, vile şi o tabără pentru copii. În 2018 şi 2019, gradul mediu de ocupare a fost de 75%, faţă de 50% înainte de introducerea tichetelor de vacanţă.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.