Un veterinar din Arad este cercetat în legătură cu cu zeci de câini expediați în străinătate

Un medic veterinar care are cabinet în localitatea Şagu din județul Arad, este cercetat de poliţişti pentru mai multe infracţiuni, în legătură cu procedee necesare pentru trimiterea câinilor în ţări din Uniunea Europeană, dar care au fost făcute doar pe hârtie pentru 31 de câini şi apoi decontate.

„În urma investigaţiilor efectuate de Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor, s-a stabilit că există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni, la un cabinet veterinar din Şagu.

Din cercetări, a reieşit că o femeie de 42 de ani din judeţul Timiş, în calitate de medic veterinar la un cabinet de profil din Şagu, ar fi decontat procedee veterinare specifice, pentru 31 de exemplare canine, care ar fi fost exportate ulterior în diferite ţări din Uniunea Europeană, fără ca aceste acţiuni să fi fost realizate efectiv. Prejudiciul este estimat la aproximativ 47.100 de lei”, a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Poliţiştii au fost întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Agerpres

Foto> arhivă

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.