Vettel a pilotat monopostul din 1993 al regretatului Ayrton Senna

Fostul campion mondial Sebastian Vettel a pilotat monopostul McLaren din 1993 al regretatului Ayrton Senna, duminică pe circuitul la Imola (Italia), în cadrul evenimentelor omagiale care marchează 30 de ani de la moartea pilotului brazilian, informează EFE.

Vettel a efectua patru tururi pe ‘Autodromo Enzo e Dino Ferrari” din Imola la bordul monopostului MP4/8 în care Senna a câştigat a 41-a şi ultima sa cursă şi care se află acum în posesia germanului, cu mesajul scris ‘Forever Senna’.

Triplul campion mondial Ayrton Senna (1988, 1989, 1991) a decedat într-un tragic accident produs la Imola, în timpul Marelui Premiu desfăşurat pe 1 mai 1994, la o zi după ce austriacul Roland Ratzenberger îşi găsise moartea pe aceeaşi pistă.

Sebastial Vettel, care are în palmares patru titluri mondiale, s-a retras din Formula 1 în 2022. El a arborat un drapel brazilian şi unul austriac în timpul tururilor pe care le-a efectuat, în aplauzele fanilor prezenţi în tribune.

‘Acum este maşina mea, a fost a lui. Este un moment incredibil pentru a-i comemora pe Ayrton şi Roland, aşa că este atât de emoţionant’, a spus Vettel cu această ocazie.

Nepoatele lui Senna, Bianca şi Lalalli, au vărsat câteva lacrimi atunci când Vettel a descris evenimentele din 1994 drept un weekend ‘foarte întunecat şi tragic’ pentru Marele Circ.

Joi, Vettel a organizat un omagiu alături de toţi piloţii, parcurgând pe jos pista circuitului de 4,909 km în tricouri comemorative, cu o oprire în virajul Tamburello, acolo unde Senna şi-a găsit moartea într-un accident produs la o viteză foarte mare.

Weekendul tragic din 1994 a declanşat o revizuire majoră a siguranţei în Formula 1, fiind impuse între altele protecţii obligatorii pentru cap şi gât, iar mai târziu sistemul de protecţie Halo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.