VIDEO ULTIMA PARTE A INTERVIULUI EXCLUSIV Liviu Dragnea, episodul 4 | Cum se vede România din închisoare: ”În PSD e ”BAHAOS”

 

Ultima parte a interviului exclusiv cu Liviu Dragnea. În episodul 4, fostul șef al PSD a povestit cum se vede România din închisoare. Liviu Dragnea a afirmat, în exclusivitate, joi, în a patra parte a interviului difuzat de Realitatea PLUS, că, deși are probleme cu spatele, nu se va apleca și nu va îngenunchea. Acesta a vorbit și despre războiul din PSD.

 

BAHAOS în PSD

”Eu nu am avut o relație foarte bună cu Marian Vanghelie de-a lungul vremii. În schimb, îmi place de Marian că e un om autentic, adică el spune lucrurile pe care le gândește și nu minte. Dar el a avut o expresie povestită în politică ”o mișcare browniană” (râde). Mai e o expresie pe aici pe unde sunt eu acum: ”bahaus”, nu auzisem de asta până să ajung aici. Unde toți se ceartă cu toți, agitație foarte mare. Sigur că nu îmi place când văd ce se întâmplă, ar fi fost foarte firesc să se întâmple asta în primele luni după ce am plecat eu, dar a trecut un an și ceva. Acuma, dacă l-au pus pe Ciolacu interimar, domne, să-l sprijine. Adică, ideea asta, hai să vedem cum îl dăm jos pe un om pe care l-am pus și pe care l-am susținut…”, a spus Liviu Dragnea în singurul interviu acordat de când este la Penitenciarul Rahova.

Dragnea: Democrație mincinoasă în România

Întrebat cum se vede ce se întâmplă în România din închisoare, fostul lider al PSD a spus că este o democrație mincinoasă în România.

”Nu știu, habar nu am ce face Marcel Ciolacu, eu doar mai aud nemulțumiri de aici. Eu vă spun, de aici România și zona asta politică se vede altfel. Și se vede într-un mod real. Eu, de exemplu, de aicea nu am cum să mai fiu presat permanent de tot felul de manipulări și de tot felul de expresii din astea jignitoare care îți tulbură cât de cât vederea. Lucrurile sunt foarte simple: este o democrație mincinoasă astăzi în România unde drepturile sunt în situația de a fi devenit un moft. Din punct de vedere economic lucrurile stau foarte rău. Majoritatea oamenilor de afaceri au probleme, enorm de multe firme care au dat faliment sau sunt în prag de faliment, oameni care au pierdut locurile de muncă, probleme în agricultură, subvenția la agricultură întârziată cred că și acum la data la care vorbim mai e subvenție nedată, noi o plăteam în octombrie, în avans. În ceea ce privește salarizarea,  sistemul de pensii, lucrurile sunt permanent în schimbare și nesigure”, este de părere fostul lider PSD, încarcerat la Rahova.

Guvernul României stă și bea prin cabinete

”Și se dă vina acum pe pandemie, acuma e clar că se dorește continuarea acestui sistem, acestei atitudini. Știți că cât am putut să ajut presa am ajutat-o cu tot ce se poate. Am avut chiar inițiativă legislativă în legătură cu TVA-ul din publicitate pentru a sprijini presa și a zis presa că nu e în regulă. În criza asta, să dai 40, 50 de milioane de euro la presă… foarte bine, dar nu ieși din situația asta. Nicio putere de la Revoluție, de la Ceaușescu încoace n-a mai îndrăznit să cumpere presa în felul ăsta. Păi eu am fost acuzat că preiau controlul TVR-ului când am desființat taxa radio-TV, pe lângă cele 102 taxe, ca să ajungă TVR în situația să nu mai depindă întradevăr de nicio putere, ceea ce se și întâmplă acuma. Bineînțeles, că atât de bine am controlat eu încât m-a rupt în două TVR de câte ori a putut. Dar, până la urmă, interesul meu s-a împlinit, și anume: Televiziunea publică să devină o televiziune care să aibă fonduri, că era în blocaj financiar. În sfârșit. E, și acum oamenii trebuie să facă ceva, să presteze ceva. Sunt în campanie electorală, ce o să spună? Să spună despre scandalurile de corupție în legătură cu achiziția de măști, echipamente de protecție pentru coronavirus? Ce o să spună, că au o problemă în ceea ce privește programele de agricultură din cauza covidului? Toate bâlbâielile astea au făcut ca oamenii să nu-i mai creadă ce spun. Eu, vă spun sincer, nimeni nu mai știe acum dacă cifrele care se dau la televizor zilnic sunt reale sau nu penstru că ies, fac interviuri, am văzut un ministru în chiloți când dădea interviu, președintele când făcea gimnastică la televizor, întindea mâinile să arate cât e distanța socială, aud la radio, că la garaj urlă radiourile și sunt spoturi din astea, mesaje cu domni, doamen sau domnișoare care cred că sunt actori și își fac meseria foarte bine și spun cu intonație despre necesitatea de a purta mască, despre cât de important este să nu distrugem toată munca celor care ne-au apărat și că este o campanie inițiată de Guvernul României. Și Guvernul României stă și bea prin cabinete în Palatul Victoria. Adică, băi, știți ceva, noi finanțăm cu bani publici o campanie să purtați mască, dar noi nu purtăm, deci, e la mișto.

Dragnea: campanie electorală împotriva mea!

Există un singur stâlp de stabilitate în România, și anume: domnul Klaus Iohannis. Și ca să contruiască viitoarele campanii electorale, am înțeles că sunt în septembrie alegerile locale și cele parlamentare nu știu când, habar nu am, și vor să construiască aceste campanii împotriva mea. Și au mai ieșit cu un dosar. Eu vreau să spun, sigur, mă mai doare mijlocul din când în când că am aceeași problemă și nu se poate vindeca că este și altă situație, dar de aplecat nu o să mă aplec și nu o să îngenunchez, o să duc orice luptă pentru că sunt animat de nevinovăție. Cea mai mare supărare a mea nu este generată de lipsa de libertate cât de faptul că sunt nevinovat și cred că din ce în ce mai puțină lume mai crede altceva, dar deja anormalitatea a devenit normalitate”, a mai spus Liviu Dagnea, în ultima parte a interviului exclusiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.