Arad: Autobuz distrus complet, după ce a luat foc în mers pe autostrada Arad-Nădlac

Un autobuz a fost distrus complet dupăce a luat foc, în cursul nopții de vineri către sâmbătă, în timp ce se afla în mers pe autostrada Arad-Nădlac.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „azi noapte, în jurul orei 23.45, pe autostrada Arad-Nădlac, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu două autospeciale de stingere la un incendiu ce se manifesta la un autobuz”.

„Incendiul a fost anunțat de șoferul autobuzului. Mijlocul de transport circula fără călători, iar la sosirea echipajelor de intervenție focul se manifesta generalizat. Incendiul a fost stins după mai bine de jumătate de oră, autobuzul arzând în totalitate. Cauza probabila este „scurt circuit””, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

Din fericire nu s-au înregistrat victime. Polițișii continuă cercetările în acest caz.

Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad