Accident rutier pe Autostrada A1 sensul de mers dinspre Arad spre Timisoara. Trei bărbați din județul Prahova au fost răniți

La fața locului intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și două echipaje SMURD, dintre care unul Terapie Intensivă Mobilă.

Trei barbați  au fost răniți. Victimele au fost evaluate medical la locul evenimentului și transportate la spital.

Conform IPJ Arad: 

În seara zilei de 10 Aprilie a.c., în jurul orei 18,45, în circumstanțe care urmează a fi stabilite din cercetări, pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la km. 532, calea 2, a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări, in eveniment a fost implicat o autoutilitară transport marfă de 3,5 tone, care s-a răsturnat pe o parte.

În urma accidentului, trei bărbați din județul Prahova, de 43 și 47 de ani, au fost transportați la spital, având răni ușoare, din primele observații.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că soferul, de 47 de ani, nu consumase alcool.

Circulația s-a desfășurat pe o bandă.

Polițiștii Biroului Poliția Autostrada A1 Deva-Nădlac continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

Foto ISU Arad

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.