Acțiune a polițiștilor la final de vacanță școlară

Polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității, ai Poliției orașului Lipova, împreună cu inspectori ai D.G.A.S.P.C. Arad au desfășurat o activitate  preventivă în orașului Lipova, având ca obiectiv informarea părinților, asistenților maternali și a copiilor despre siguranța on-line, siguranța pe drum și acasă, atunci când copiii nu sunt supravegheați de adulți.

Scopul activităților este creșterea gradul de siguranță al minorilor, prin informarea părinților sau ocrotitorilor legali cu privire la situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe drumurile publice sau în mediul on-line.

Este cunoscut faptul că tinerii au personalitatea în formare și este necesar să dobândească educația corectă  atât din partea familiei cât și din partea instituțiilor statului. Informarea lor corectă și discuțiile pe care ar trebui să le poarte cu părinții, cu privire la pericolele la care se pot expune în mediul on-line, sau referitoare dialogurile cu necunoscuți pe rețele de socializare, accesarea de site-uri cu tentă sexuală sau fenomene de tip cyber-bullying sunt activități preventive deosebit de importante pentru siguranța copiilor.

Campania este derulată la nivelul întregii țări, având ca scop prevenirea infracționalității și victimizării minorilor în principal în școli și zonele adiacente, dar și acasă, atunci când sunt lăsați nesupravegheați.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.