Acțiune de amploare la Arad: zeci de șoferi testați pentru consum de alcool sau droguri

Polițiștii rutieri din Arad intensifică acțiunile pentru reducerea accidentelor rutiere prin combaterea principalelor cauze generatoare

Activitățile sunt desfășurate în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la importanța respectării regulilor de circulație.

În după-amiaza zilei de 16 septembrie a.c., și pe parcursul nopții, polițiștii rutieri din municipiu și județ au acționat pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.

Astfel, au fost oprite pentru control zeci de autovehicule, iar conducătorii acestora au fost testați cu aparatele etilotest și Drugtest, nefiind constate nereguli. 

Pentru abaterile constatate în cadrul acțiunii, au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40.020 de lei, fiind reținute 5 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare. Dintre totalul sancțiunilor contravenționale, 69 au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză.

Acțiunile continuă zilnic, și în acest sfârșit de săptămână, pe raza întregului județ.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.