Aglomerație în vămile din vestul țării

 Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 90.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 31.700 mijloace de transport (dintre care 11.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 56.800 persoane cu 18.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 33.400 persoane cu 13.500 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 42.800 de persoane şi 17.900 de mijloace de transport (4.900 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 32.500 de persoane cu 12.500 mijloace de transport. În ultimele 24 de ore, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost PTF Nădlac II, judeţul Arad  (cu peste 11.200 de persoane care au trecut frontiera, din care 6.800 pe sensul de intrare şi aproximativ 5.000 de mijloace de transport) şi PTF Petea, judeţul Satu Mare (pe aici au trecut peste 8.500 persoane, din care 7.400 pe sensul de intrare şi aproximativ 3.000 de mijloace de transport).

În acest timp, a fost suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv a fost suplimentat numărul arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de intrare în ţară,  până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc pentru controlul documentelor staţii mobile.

Astfel, în continuare, recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor:

  • pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
  • pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
  • pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea – Csengersima.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.