Directorul executiv al Direcției de Comunicare, Strategii și Administrație Publică a Consiliului Județean Arad, dr. Andrei Ando, a participat  la o videoconferință cu Ambasada Republicii Populare Chineze la București, în cadrul căreia Excelența Sa, Ambasador Jiang Yu, a precizat:
-Aradul este pe lista turismului internațional chinez care urmează să pornească pe ruta Budapesta-Arad-Alba-Sibiu-Brașov (ce putem noi oferi acestor oaspeți este, în primul rând, turismul gastronomic)
 
 
 
-Se va realiza un program de implementare a medicinei tradiționale chineze, îmbinată cu tehnicile medicinei occidentale, iar Aradul este pe lista centrelor participante
-Aradul, oraș partener cu Timișoara în proiectul Capitală Europeană a Culturii 2023, va beneficia de activități organizate de actori culturali chinezi.
 
„De aproximativ cinci ani muncim pe dezvoltarea relației dintre județul Arad și partenerii noștri din Republica Populară Chineză, Hainan și Fujian. Cu Hainan am revitalizat relațiile de colaborare, pentru că această provincie este înfrățită de peste două decenii cu Aradul; cu Fujian am semnat relația de înfrățire în anul 2020. Faptul că există acum trei linii concrete de colaborare și o perspectivă concretă în dezvoltarea colaborării dintre Arad și partenerii săi chinezi este consecința unei munci intense și a credibilizării județului nostru în relația cu Ambasada R.P. China la București și conducerea provinciilor chineze. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, care are și un consilier onorific în China, a propus celor două provincii să aibă baze logistice la Arad, pentru facilitarea relației lor cu spațiul european și național, în cadrul unui program de colaborare și schimburi de experiență cu administrația arădeană”, a declarat dr. Andrei Ando.
 
Aradul a fost reprezentat la videoconferința de astăzi și de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, care a adresat Ambasadei o propunere concretă: „Propunerea mea concretă este ca simpozionul nostru „Dialoguri Româno-Chineze”, care a avut deja șapte ediții soldate și cu trei volume, să fie patronat de Ambasada Republicii Populare Chineze la București. S-ar conferi, sub înaltul său patronaj și al Excelenței Sale, doamna ambasador Jiang Yu un alt nivel acestui simpozion. Ar însemna, fără îndoială, foarte mult pentru prezent și pentru viitor”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
 
În cadrul videoconferinței au mai luat cuvântul ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura, președintele Camerei de Comerț Prahova, președintele Institutului Politic și Economic pentru Orientul Mijlociu, directori executivi ai Primăriei Municipiului București, Consiliului Județean Brașov, Consiliului Județean Ialomița, reprezentanții unor asociații româno-chineze, directorul general al revistei Economistul, directorul general al Casei Româno-Chineze.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here