Arad: 15 migranți din Irak, cu vârste cuprinse între 7 și 47 de ani, descoperiți ascunși într-un microbuz de marfă pentru a trece granița ilegal

15 migranțidin Irak, cu vârste cuprinse între 7 și 47 de ani, au fost descoperiți decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad când încercau să iasă din țară ascunși într-un microbuz de marfă, a anunțat, duminică, Poliția de Frontieră.

ARADCU FRONTIERA MIGRANTI DUM14OCT

Publicată de Realitatea De Arad pe Duminică, 14 Octombrie 2018

Conform purtătorului decuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip-Ionuț Matei, la volanul microbuzului cu numere de Turcia se afla un cetățean turc de 33 de ani, care era însoțit de un cetățean bulgar de 38 de ani.

Cei 2 bărbați transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese metalice pe ruta Turcia – Ungaria.

Cu ocazia controlului de frontieră, s-a descoperit că sigiliul vamal aplicat este deteriorat, astfel că polițiștii au efectuat un control amănunțit asupra mașinii.

Poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul marfă, ascunse printre cutiile cu piese metalice, 15 persoane, dintre care opt bărbați, două femei și cinci minori, adulții având vârste cuprinse între 22 și 47 de ani, iar minorii între 7 și 17 ani.

În cadrul verificarilor preliminare, s-a stabilit că toți migranții sunt cetățeni din Irak, înregistrați ca solicitanți de azil în România.

Cetățeanul turc și cel bulgar sunt cercetați pentru trafic de migranţi, iar migranții pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz.

Sursa foto-video: Poliția de Frontieră Română