Arad: 220 de oameni pleacă, miercuri, cu 2 avioane de la Arad, la protestul pe care transportatorii îl organizează la Parlamentul European de la Strasbourg. Ce cer

220 de persoane din vestul țării, în special patroni și directori de firme de transport marfă, pleacă, miercuri dimineață, cu 2 avioane charter de pe Aeroportul Interanțional Arad pentru a participa la protestul pe care transportatorii din estul Europei îl organizează, miercuri, în fața Parlamentului European de la Strasbourg.

Transportatorii sunt nemulțumiți de regulamentul de mobilitate care este supus votului Parlamentului European chiar în momentul protestului. Alte persoane din Arad au plecat deja cu mașini mici, iar la protest vor merge și șoferii de camioane care vor fi în zonă. Transportatorii susțin că cei din est sunt discriminați în comparație cu din vestul Europei, așa că vor protesta cu pancarde și steaguri ale României.

Conform președintelui Asociției Patronale a Transportarilor Europa, Adrian Virgil Pop, „dacă pachetul mobilitate 1 trece în forma actuală, atunci în România cei 5, 8 din PIB vor pleca în altă parte, adică în vest, nu o să rămână banii pentru români, ci vor pleca în altă parte. Nu numai în România, cât și în toate țările estice. Regulamentul 561 modificat, în legătură cu timpi de conducere, cu pauze, cu pauze făcute în cabină, numai pauze la hoteluri și transportul intercomunitar, numai 3 săptămâni, a 4-a săptămână trebuie să fi acasă, ca să aduci camionul. Plus, regulamente privind cabotaj, și alte celelalte. În general, mașinile noastre lucrează pe comunitate, într-un ciclu”.

Transportatorii mai spun că măsura efectuării timpului de odihnă în hotel în loc de cabina camionului nici nu se poate aplica în acest moment, pentru că nu există infrastructura necesară, puține parcări având și hoteluri.

Mai mult, proiectele au primit aviz negativ, însă chiar și așa, tot au ajuns în plen.

„Legile astea au primit aviz negativ în comisii. Deci, dacă o lege primește un aviz negativ, nu ai voie să o duci în plen, la vot. Dintr-un pachet de 3 legi, a trecut o singură lege. Legea cabotajului. Celelalte două pachete au căzut, au primit aviz negativ”, a mai declarat președintele Asociției Patronale a Transportarilor Europa, Adrian Virgil Pop.

Din România, un alt avion cu protestari pleacă din din zona Suceva, reprezentând ATM Bucovina, membră FORT. Protestul de la Strasbourg este autorizat pentru 900 de persoane din România, Bulgaria, Lituania, Estonia și Polonia.