Arad: Singurul focar de pestă africană din judeţ va fi declarat stins în câteva zile. Ce se întâmplă în continuare

Singurul focar de pestă porcină africană, care a fost descoperit în judeţul Arad, va fi declarat oficial stins peste câteva zile, după ce, mai bine de două luni, niciun alt animal nu a mai fost confirmat cu această boală, iar toate analizele realizate în urma găsirii unor cadavre de suine au fost negative.

Conform șefului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Viorel Agud, instituția este în curs de finalizare a documentaţiei pentru stingerea oficială a singurului focar de pestă africană din judeţ, care a evoluat într-o gospodărie de la marginea municipiului Arad începând cu luna ianuarie.

Ce urmează

În cel mult o săptămână va fi închis acest focar. Asta înseamnă că se va permite din nou mişcarea suinelor în zonă.

La sfârşitul lunii ianuarie, autorităţile au sacrificat 55 de porci din gospodăria unui arădean, după ce 21 de animale au murit de pestă. La acel moment, directorul DSVSA Arad declarase că bărbatul a cumpărat ilegal porci din Bihor, unde era în evoluţie pesta africană. Ulterior, arădeanul a vândut, tot ilegal, 21 de exemplare în Timiş, iar acolo animalele au început să prezinte semne de boală, fiind aduse înapoi în Arad, unde au murit, în timp ce porcii rămaşi în viaţă au fost sacrificaţi.

Unele animale moarte fuseseră aruncate pe câmpuri de la marginea municipiului Arad.