Arad: 28 de percheziții, inclusiv în Arad, pentru firme fantomă și evaziune cu produse din China

28 de percheziții au avut loc, vineri, în mai multe județe din România, printre care, în vestul țării, în Arad și Bihor.

Ancheta, care este coordonată decătre polițiștii din Bihor, vizează un dosar de evaziune fiscală, spălare de bani și alte infracțiuni economice.

14 persoane, cu vârste cuprinse între 26 şi 42 de ani, din Bihor, Arad, Ilfov şi Bucureşti au fost duse la audieri. Ca urmare a perchezițiilor, anchetatorii au descoperit aproape 244.000 lei, 25.570 euro şi 37.500 HUF, aparatură conexă domeniului medical şi diverse documente şi înscrisuri.

Conform anchetatorilor, reprezentanţii a patru societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, care aveau rolul de societăţi beneficiare şi ai 17 societăţi comerciale din judeţele Bihor, Arad şi din municipiul Bucureşti – societăţi comerciale cu comportament tip ‘fantomă’ – administrate prin interpuşi de membrii grupului infracţional, sunt bănuiţi că, în perioada 2014 – prezent, ar fi creat un circuit comercial şi financiar bancar fictiv, în domeniul achiziţionării de bunuri.

Achiziţiile ar fi vizat ochelari cu efect terapeutic, ceasuri de mână electronice ce au curea din material textil şi aparate laser semiconductor – terapeutic, prezentat sub formă de ceas de mână, saltele, plite cu inducţie, seturi de vase de pe piaţa intracomunitară şi extracomunitară (China), precum şi servicii de call center şi servicii de promovare şi vânzare a produselor respective pe piaţa internă.

Afaceri de 30 de milioane de lei, evaziune de 8 milioane de lei

Cei vizați sunt acuzați că ar fi comercializat produse şi servicii în valoare de peste 30.000.000 lei, fără a plăti taxele și impozitele în valoare de 8 milioane de lei.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Sursa foto: Poliția Română