Arad: 3 instituții fac anchete în cazul copilului de 3 ani, găsit pe stradă. Ce măsuri s-ar putea aplica

Copilul de 3 ani, care a fost descoperit duminică seara, singur pe stradă în zona Bisericii Sârbești dincentrul Aradului, și-a regăsit mama, însă 3 instituții ale statului fac anchetă pentru a vedea cum a fost posibil ca micuțul său să se piardă, iar mama sa să nu anunțe dispatiția copilului nici la mai bine de 12 ore de la incident. Femeia a sunat la 112 și a spus că este mama copilului abia după 20 de minute de când fotografiile cu micuțul au fost făcute publice.

Direcția Generală de Asitență Socială și Protecția Copilui împreună cu Direcția de Asistență Socială Arad, aflată în subordinea Primăriei Municipiului Arad, au început procedurile de verificare a modului în care minorul este îngrijit și dacă părinții își exercită drepturile și își îndeplinesc obligațiile părintești de asigurare a condițiilor materiale și supraveghere a copiilor.

Din primele informații reiese faptul că mama este unicul întreținător legal al copilului.

Și Poliția face cercetări în acest caz.

Dacă autoritățile vor ajunge la concluzia că băiatul nu este îngrijit corespunzător, atunci ar putea decide ca micuțul să fie luat în sistemul de protecție al statului.

Copilul a fost găsit duminică seara de o femeie, care l-a îngrijit peste noapte, iar luni a anunțat poliția. În tot acest timp, motivând că nu are telefon, mama copilului nu a anunțat disparția la poliție.