34 demigranți cu vârste cuprinse între 5 luni și 37 de ani au fost descoperiți, miercuri, decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad, în timp ce doreau ca să iasă din țară ascunși printre cutii cu vopse, într-un TIR cu numere de România, la volanul căruia se afla un cetățean turc.
Publicată de Realitatea De Arad pe Miercuri, 6 martie 2019
Conform purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, „în data de 06.03.2019, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II–Csanadpalota – judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc A.D., în vârstă de 62 de ani, la volanul unui automarfar, format din cap tractor Renault şi semiremorca Schmitz, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, cutii cu vopsea, cu destinaţia Germania”.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite ascunse, în interiorul remorcii autovehiculului, 34 de persoane, dintre care 21 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, 10 femei, cu vârste cuprinse între 21 şi 34 de ani şi 3 minori, cu vârste cuprinse între 5 luni şi 13 ani.
Primele cercetări arată că grupul era format din cetățeni din Irak, Siria, Pakistan, Bangladesh, Myanmar şi India, cu toții solicitanţi de azil în România.
Șoferul camionului este anchetat pentru trafic de migranți, iar migranții, pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Sursa foto-video: Poliția de Frontieră Română.