Este anchetă în sistemul de protecția a copilului din Arad, după ce un jandarm care lucrează la Tribunalul Arad și un angajat al Companiei de Apă Arad sunt acuzați că ar fi abuzat sexual minore aflate într-o casă de tip familial. Ancheta este coordonată de procurori militari și civili.
Faptele s-ar fi petrecut în urmă cu circa 4 ani, dar au ieșit la iveală abia acum după ce una dintre fete a fost dată în plasament unei familii. Tânăra trecea printr-o serie de stări emoționale care au atras atenția noii familii, iar ca urmare a discuțiilor, fata ar fi povestit că ar fi fost abuzată de cei de 2 bărbați, care aveau soții ce lucrau la respectiva casă de tip familial, aflată în orașul Sântana. Fata are acum 14 ani, iar când ar fi fost comise faptele reclamate ar fi avut 10 ani.
Reprezentații casei resping acuzațiile. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a deschis o anchetă internă, iar cei 6 angajați din casa incriminată suntn cercetați disciplinar și au fost mutați într-un centru de adulți până la lămurirea cazului. În paralel, a fost demarată o evaluare psihilogică a tuturor copiilor aflați în structurile din subordinea protecției copilului.
Dosarul se află la Parchetul Militar Timișoara, pentru partea cu jandarmul care are statut de militar, și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, pentru suspectul civil.