Arad: Arădenii vor primi Lumina Sfână a Învierii de la Ierusalim şi în acest an. Cum ajunge Lumina la Arad

Arădenii vor primi Lumina Sfână a Învierii de la Ierusalim şi în acest an.

Cu prilejul prăznuirii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, presedintele Consiliulu Judeţean Arad Iustin Cionca, împreună cu sprijinul Arhiepiscopiei Aradului, va aduce, in seara zilei de sâmbătă, în Arad, Sfânta Lumină a Învierii de la Ierusalim.

Un reprezentant al Consiliului Judeţean si un reprezentant al Arhipescopiei Aradului vor merge sambata in jurul orei 21.30 pe Aeroportul Internaţional Timişoara, de unde vor prelua lumina sFântă de la Ierusalim pe care o vor aduce la Arad cu maşina. Lumina sFântă va ajunge în municipiu după ora 22, şi va Fi preluată la catedrala sFânta treime de la Podgoria de către arhipiscpolul aradului Timotei Seviciu.

„A devenit deja o tradiție ca instituția noastră să se implice, alături de Arhiepiscopia Aradului, în acest demers spiritual important pentru toți cei care sărbătoresc Sfântul Praznic al Învierii Domnului, în bisericile arădene. Sunt recunoscător că pot contribui, în acest mod, la atmosfera de sărbătoare”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Acesta este al 9 an in care lumina sfanta ajunge si la Arad direct de la Ierusalim.