Arad: Pompierii din Arad sunt la datorie și în minivacanța de Paște și 1 Mai. Recomandări pentru sărbători în siguranță

Pompierii din Arad sunt la datorie în minivacanța de Paște și 1 Mai. Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „în perioada Paștelui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad funcționează cu efective necesare asigurării intervențiilor, prin coordonare operațională 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar la nevoie echipajele pot fi completate cu personal adus la serviciu din turele libere”.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2179011648848959&id=158037020946442

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a efectuat, în aceste zile, mai multe controale la lăcașuri de cult și centre comerciale, dar și la unități de cazare turistică, având în vedere că în perioada sărbătorilor sunt frecventate de un număr mare de utilizatori.

„Au fost executate 39 controale la ”unități de cult, ansambluri mănăstirești, târguri și obiective cu aflux mare de persoane”. Au fost aplicate 66 avertismente și 3 amenzi în valoare de 1800 lei”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

În noaptea de înviere, la principalele obiective de cult, cu aflux mare de public vor fi prezenți inspectori de prevenire.

Pe timpul acțiunilor preventive, au fost instruiți preoții și personalul clerical asupra modalităţilor practice de coordonare a evacuării enoriașilor, dar și asupra utilizării stingătoarelor de incendiu dispuse în interiorul lăcașelor.

Acțiunile de verificare vor continua până sâmbătă, iar în Noaptea de Înviere vor fi operaționalizate și dislocate mai multe echipaje de intervenție la bisericile și mănăstirile unde este așteptat un număr mare de persoane.

Complementar verificării măsurilor obligatorii de prevenire, pompierii au făcut recunoașteri la aceste tipuri de obiective, pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile clădirilor și prelucrarea personalului angajat asupra utilizării stingătoarelor în cazul unui incendiu.

Aproape toate bisericile în care se desfășoară slujbe de Paște au fost sau vor fi verificate, în aceste zile, din punct de vedere al securității la incendiu. Din cazuistica anilor trecuți s-a constatat că la evenimentele din Noaptea de Înviere situațiile de urgență au reprezentat cazuri de acordare a asistenței medicale de urgență.

Respectarea de către cetățeni a măsurilor de apărare împotriva incendiilor a făcut ca sfânta sărbătoare să se desfășoare fără evenimente care să le pună viața și bunurile în pericol.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „ne dorim ca și în acest an să parcurgem cu bine aceste zile, fără a înregistra evenimente majore pe linia situațiilor de urgență. Premergător slujbelor din această perioadă, preoții se vor asigura că sunt respectate principalele reguli organizatorice”.

Recomandările pompierilor

– Evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de renovare ori construcție;
– Interzicerea desfăşurării slujbelor în obiective care au amplasate schele la interior sau la exterior.
– În situaţia în care slujbele se organizează în interior, este importantă menţinerea uşilor de pe căile evacuare în poziţie deschisă, îndepărtarea covoarelor şi a mobilierului care poate
îngreuna evacuarea şi limitarea accesului credincioşilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult.
– Efectuarea unor verificări riguroase după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu.

Câteva reguli simple, dar foarte importante

Pentru evitarea producerii unor incidente pe timpul slujbelor din Noaptea de Înviere, pompierii recomandă atât preoților, dar mai ales enoriașilor să urmeze câteva reguli simple, însă foarte importante:

– manifestarea prudenței cu lumânările şi candelele aprinse, atât în timpul derulării slujbelor religioase, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau părului;
– evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule;
– în locuință, amplasarea lumânărilor și candelelor aprinse se realizează în suporturi care nu pot lua foc, la distanță de perdele, lemn sau electrocasnice;
– menținerea liberă a căilor de evacuare din biserică și interzicerea accesului în interior, dacă a fost depășită capacitatea construcției;
– parcarea mașinilor în vecinătatea lăcaşurilor de cult, fără să blocheze căile de acces destinate autospecialelor de pompieri.

În cazul producerii unui eventual incendiu în lăcaşul de cult

– În primul rând se evacuează toţi enoriaşii din biserică, prin grija şi sub coordonarea preoţilor, utilizând echilibrat toate căile de evacuare existente, inclusiv cele din altar, acolo unde acestea există.
– O atenţie deosebită fiind acordată persoanelor în vârstă ori cu un grad de mobilitate redus.
– Concomitent cu evacuarea persoanelor, se asigură prima intervenţie pentru stingerea incendiului prin utilizarea stingătoarelor de incendiu.
– De îndată trebuie alertate și serviciile de urgenţă la numărul unic pentru apeluri de urgență – 112.